Luni, 13 februarie, s-a aflat că șapte judecători de la Curtea Supremă de Justiție pleacă din funcție. Urmările demisiei lor s-ar putea simți pe termen lung, o spune Ion Chirtoacă, președintele Asociației Judecătorilor.
Conform lui, părăsesc fotoliile persoane care activează de mult timp, au experiență și cunoștințe. Chirtoacă a declarat pentru redacția Realitatea că deocamdată este clar că procesele vor fi tergiversate și vor dura mai mult, deoarece plecările înseamnă și repartizarea dosarelor pe care le gestionau către alți funcționari, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.
„Oamenii au plecat pentru că au demnitate. Nu au vrut să intre într-un joc politic. Aceste procese nu trebuie politizate. Reforma justiției nu trebuie să o facă un partid politic”, a precizat Chirtoacă.
Mai multe despre urmările pe care le va genera demisia vor putea fi estimate după ce numele lor și completele din care fac parte devin cunoscute. Deocamdată, în spațiul public se vehiculează că ar fi vorba despre Iurie Diaconu, Elena Cobzac, Maria Ghervas, Victor Boico, Svetlana
Filincova, Ala Cobăneanu și Nina Vascan, dar oficial deocamdată nu există confirmări că anume ei pleacă.
Citește și: Șapte judecători de la CSJ și un membru al CSM au depus cereri de demisie