Ucraina şi Republica Moldova au convenit să coopereze în domeniul apărării antiaeriane, să îmbunătăţească controlul la frontiera comună şi să continue cooperarea şi dialogul pentru menţinerea păcii şi securităţii în regiunea transnistreană.
Potrivit Infotag, acest lucru se arată într-un comunicat al guvernului Ucrainei difuzat în urma întâlnirii de marţi, de la Kiev, a prim-miniştrilor celor două ţări – Denis Şmigal şi Nat alia Gavriliţa, transmite Știri.md.
Părţile au discutat despre paşi comuni către integrarea europeană, contracararea agresiunii ruse şi propagandei informaţionale, cooperarea în domeniul energiei, logisticii şi comerţului şi parteneriatului economic.
“Războiul pe scară largă a schimbat situaţia din regiune. Efectele sale sunt resimţite în toată Europa. Nimeni nu se simte în siguranţă.
În special, ieri, în timpul unui alt atac masiv, sistemul energetic moldovenesc a suferit supraîncărcări colosale. Acest lucru se va repeta iar şi iar până când vom învinge inamicul”, a spus Şmigal.
În urma întâlnirii, şefii de guvern din Ucraina şi Moldova au semnat o declaraţie comună şi au ajuns la o serie de înţelegeri importante.
În special, Ucraina şi Moldova vor continua să înlăture barierele administrative şi procedurale pentru circulaţia mai liberă a persoanelor şi a mărfurilor între cele două ţări.
Este de aşteptat ca până la jumătatea anului 2023 să fie încheiat un acord privind construirea unui pod rutier peste Nistru, la graniţa comună.
În cadrul întâlnirii a fost semnat un acord de cooperare în domeniul învăţământului superior pe un termen de cinci ani.
Acesta prevede plata burselor, organizarea de instruiri, seminarii, cursuri practice şi de formare pentru studenţi şi profesori din Moldova şi Ucraina.
Şefii guvernelor au convenit să “impulsioneze dialogul în formatul Ucraina-Moldova-România”. În acest scop, este programată o întâlnire a celor trei premieri în 2023.
“Vom crea un grup de lucru bilateral pentru coordonarea integrării Ucrainei şi Moldovei în UE. Suntem gata să le oferim partenerilor noştri din Republica Moldova un sprijin cuprinzător din partea experţilor, astfel încât Moldova să poată implementa cu succes recomandările CE”, a spus Denis Şmigal.
Gavriliţa şi-a exprimat încă o dată sprijinul pentru poporul ucrainean şi integritatea teritorială a Ucrainei.
“În fiecare zi admirăm puterea şi rezistenţa poporului ucrainean. Deplângem fiecare viaţă nevinovată pierdută în acest război nedrept. Suntem solidari cu poporul ucrainean şi vom continua să acordăm asistenţa necesară celor peste 85.000 de cetăţeni ai Ucrainei (refugiaţi – “I.”) care se află în Moldova”, a spus premierul.