Următoarea întâlnire a reprezentanţilor politici ai Chişinăului şi Tiraspolului ar putea avea loc pe 17 februarie, în Transnistria.
Potrivit Infotag, negociatorul-şef din partea regiunii, Vitali Ignatiev, le-a comunicat acest lucru jurnaliştilor, transmite Știri.md.
“Am invitat deja partea moldovenească. Chiar de două ori. Sper că voi primi confirmarea Chişinăului în viitorul apropiat. Coordonăm data. Probabil va fi 17 februarie. Cred că cu cât mai repede, cu atât mai bine”, a spus el.
Potrivit lui, este necesară intensificarea activităţii grupurilor de experţi sectoriale, care anul acesta “nu s-au întrunit încă pe deplin”.
Ignatiev a mai spus că i-a expediat repetat reprezentantului politic al Republicii Moldova, Oleg Serebrian, o solicitare cu privire la proiectul de lege privind “separatismul”, care a fost deja adoptat în primă lectură şi ar putea deveni definitiv.
“Caracterul represiv, politizat al proiectului de lege contrazice afirmaţiile că acest proiect de lege nu va dăuna procesului de negocieri”, a spus Ignatiev.