Prima întâlnire de la începutul anului a reprezentanţilor pentru probleme politice ai Republicii Moldova şi Transnistriei – Oleg Serebrian şi Vitali Ignatiev – va avea loc vineri, la oficiul din Tiraspol al Misiunii OSCE.
Vor participa și reprezentanţii mediatorilor şi observatorilor la negocierile privind reglementarea problemei transnistrene, transmite Știri.md, cu referire la Infotag.
Potrivit sursei, discuţiile se vor concentra “pe principalele probleme cu care se confruntă locuitorii ambelor maluri ale Nistrului: libertatea de mişcare, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, accesul fermierilor la terenurile agricole din raionul Dubăsari”.
Partea transnistreană intenţionează să discute în cadrul şedinţei “problemele modificărilor în legislaţia penală a Republicii Moldova, instituirea instrumentelor de urmărire penală a locuitorilor din Transnistria (aşa-numita “lege a separatismului” – “I.”), precum şi perspectivele aferente procesului de negocieri, inclusiv în formatul “5+2”.