Șefa statului, Maia Sandu, a avut o întrevedere astăzi, 3 august, cu congresmenul american Eric M. Swalwell.
Oficialii au vorbit despre situația de securitate din regiune, despre relațiile moldo-americane și despre cooperarea bilaterală, transmite Știri.md.
Președintele a subliniat importanța sprijinului de care a beneficiat Moldova din partea SUA pe parcursul anilor, atât pentru consolidarea instituțiilor democratice, cât și pentru dezvoltarea economică.
Ea și-a exprimat speranța că Statele Unite ne vor ajuta și în depășirea actualelor crize economice și energetice, amplificate de războiul din Ucraina.
Congresmenul a apreciat eforturile autorităților de a realiza reformele-cheie, a combate corupția și a apropia țara de Uniunea Europeană și a asigurat de sprijinul Statelor Unite în acest demers.