English
Estonian
Latvian
Lithuanian
Polish
Romanian
Russian
Ukrainian
Cunoscuta lozincă leninistă din anii ’20, referitoare la electrificare ca apoteoză a socialismului, a căpătat azi multiple parafrazări ironice. O dată pentru faptul că în Rusia însăși, dincolo de zona metropolitană Moscova – St. Petersburg, sărăcia a prins rădăcini adânci în pofida eforturilor modernizatoare ale sovietelor.
Și a doua oară, pentru că politica de agresiune a regimului Putin, aventurile sale militare, obsesia de cucerire de noi teritorii, blochează dezvoltarea internă a R. Moldova, susține jurnalistul Deutsche Welle, Vitalie Ciobanu, transmite Știri.md cu referire la Radio Chișinău.
Or, dacă vrei dezvoltare, trebuie să uiți de imperiu, de control politic, de cenzură, de suprimarea democrației, de exterminarea opozanților, de șantaj nuclear… Să te concentrezi pe interesele cetățenilor, să le dai libertatea de care are nevoie orice ființă umană pentru a se realiza, pentru a fi fericită.
Kremlinul are altă agendă. Între multele sale diversiuni clocite împotriva lumii care nu acceptă legea cnutului, e și cum să îngenuncheze Republica Moldova. Un amplu repertoriu îi stă la dispoziție: subminare politică, mediatică, agitarea de separatisme, revolte sociale. Ar putea, in extremis, să recurgă și la un atac militar (pe care Moscova, oficial, îl exclude). Doar că de ce ar cheltui bani pe o invazie, dacă îi poate forța pe moldoveni să-și plătească execuția din buzunarul lor? De pildă, achitând facturi tot mai exorbitante la gazele naturale.
Moldovagaz (filiala Gazprom de la Chișinău) a cerut guvernului o nouă scumpire în luna august – 29 de lei pentru 1 metru cub. ANRE a aprobat un tarif de 23 lei (puțin peste 1 Euro), încercând să reducă impactul costurilor asupra unei populații deja prea încercate. Va fi și mai greu în prag de iarnă, când, cel mai probabil, Gazprom va majora din nou prețul.
Experții spun că rușii ne-ar fi tăiat de mult gazul, dacă nu ar fi avut de suferit și Transnistria, e vorba de aceeași țeavă. Transnistria nu achită nimic pentru gazul consumat și a adunat în mai mulți ani datorii de 7 sau 8 miliarde de dolari (se vehiculează când o cifră, când alta), pe care Gazpromul nu-i cere – e teritoriu separatist cu funcție strategică pentru ruși. Când e întrebat de datoriile Transnistriei, Vadim Ceban, șeful Moldovagaz, ridică din umeri: „E treaba lor, noi n-avem nicio legătură cu asta. Chișinăul să-și achite propriul consum.”
Gaze ieftine pe fidelități rusești
Nimic comercial, așadar, în politica gazelor Rusiei față de consumatorii europeni și față de Moldova, totul e politic și geopolitic. Gaze pe fidelități. „Dacă vreți gaz mai ieftin, anulați sancțiunile, spune Moscova. Nu-i mai dați arme lui Zelenski, lăsați-ne să ne ducem la bun sfârșit operațiunea de denazificare în Ucraina. Dacă nu, veți îngheța la iarnă.”
Occidentul rezistă la șantaj – va economisi, va căuta surse alternative. Mult mai vulnerabilă, Moldova refuză și ea să pupe poala Țarului contra gaze mai ieftine. „Ceea ce a lipsit în 30 de ani în relația cu Rusia a fost un pic de demnitate”, spune prim-ministra Natalia Gavriliță, după ce și președinta Maia Sandu afirmase că refuză să sacrifice interesele pe termen lung ale țării de dragul unor bonusuri economice rusești. „Noi nu ne vom mânji cu sângele ucrainenilor contra unor gaze mai ieftine”, spune un alt oficial, Mihai Popșoi, vicepreședintele Parlamentului.
De cealaltă parte, opoziția pro-rusă a sesizat oportunitatea politică și insistă pe negocieri: „Să meargă Sandu sau Gavriliță la Moscova, să lase mândria deoparte, să nu mai asculte de „stăpânii” lor din Occident, să discute personal cu domnul Putin”. Fugarul Șor, condamnat în primă instanță la 7 ani de închisoare în dosarul fraudei bancare, nu ratează nicio ocazie de a se da „salvatorul moldovenilor”, pe care tot el i-a furat de i-a rupt, și declară că va solicita Rusiei, „partenerul nostru strategic”, prețuri mai mici la gaz, „dacă guvernării nu-i pasă de oameni”.
Găgăuzii, la rândul lor, ar vrea să discute direct cu Moscova niște prețuri preferențiale – i-au fost mereu fideli, de ce să sufere din cauza „rusofobiei” actualei puteri de la Chișinău?
Nu se pune nicio clipă problema solidarității, asta e șocant. Nu există o unitate în cuget și simțiri în Moldova, care să asigure o rezistență în fața presiunilor rusești, ca în Țările Baltice sau cum o manifestă, azi, ucrainenii care își forjează națiunea sub tirul bombelor rusești.
Țevile care subjugă Moldova
Guvernarea promite sa facă tot ce depinde de ea pentru a ușura povara scumpirilor: compensații pe timp de iarnă, măriri de salarii în sectorul public, ajutoare pentru pensionarii cu venituri mici, tot lor li se vor vinde și lemne la preț scăzut, fixat de stat. Se va cumpăra păcură, gaze pe piața internațională (unde însă prețurile sunt foarte mari), se anunță investiții în „energia verde”, vor fi subvenționați cetățenii care vor dori să-și instaleze panouri fotovoltaice, doar că toate acestea necesită timp și, dacă se poate, evoluții pozitive în proximitatea noastră, în Ucraina.
Gazificarea localităților, mari și mici, a fost cândva un proiect orgolios, o miză propagandistică pentru puterea sovietică, în anii ‘70-‘80. Se bucurau și moldovenii că nu vor mai face focul cu „tizâc” (ca în proza lui Ion Druță), că vor trăi ca la oraș. Acum se vede bine că țevile galbene, care le trec, peste gard, din ogradă în ogradă, sunt niște lanțuri pe grumazul lor.
Și a doua oară, pentru că politica de agresiune a regimului Putin, aventurile sale militare, obsesia de cucerire de noi teritorii, blochează dezvoltarea internă a R. Moldova, susține jurnalistul Deutsche Welle, Vitalie Ciobanu, transmite Știri.md cu referire la Radio Chișinău.
Or, dacă vrei dezvoltare, trebuie să uiți de imperiu, de control politic, de cenzură, de suprimarea democrației, de exterminarea opozanților, de șantaj nuclear… Să te concentrezi pe interesele cetățenilor, să le dai libertatea de care are nevoie orice ființă umană pentru a se realiza, pentru a fi fericită.
Kremlinul are altă agendă. Între multele sale diversiuni clocite împotriva lumii care nu acceptă legea cnutului, e și cum să îngenuncheze Republica Moldova. Un amplu repertoriu îi stă la dispoziție: subminare politică, mediatică, agitarea de separatisme, revolte sociale. Ar putea, in extremis, să recurgă și la un atac militar (pe care Moscova, oficial, îl exclude). Doar că de ce ar cheltui bani pe o invazie, dacă îi poate forța pe moldoveni să-și plătească execuția din buzunarul lor? De pildă, achitând facturi tot mai exorbitante la gazele naturale.
Moldovagaz (filiala Gazprom de la Chișinău) a cerut guvernului o nouă scumpire în luna august – 29 de lei pentru 1 metru cub. ANRE a aprobat un tarif de 23 lei (puțin peste 1 Euro), încercând să reducă impactul costurilor asupra unei populații deja prea încercate. Va fi și mai greu în prag de iarnă, când, cel mai probabil, Gazprom va majora din nou prețul.
Experții spun că rușii ne-ar fi tăiat de mult gazul, dacă nu ar fi avut de suferit și Transnistria, e vorba de aceeași țeavă. Transnistria nu achită nimic pentru gazul consumat și a adunat în mai mulți ani datorii de 7 sau 8 miliarde de dolari (se vehiculează când o cifră, când alta), pe care Gazpromul nu-i cere – e teritoriu separatist cu funcție strategică pentru ruși. Când e întrebat de datoriile Transnistriei, Vadim Ceban, șeful Moldovagaz, ridică din umeri: „E treaba lor, noi n-avem nicio legătură cu asta. Chișinăul să-și achite propriul consum.”
Gaze ieftine pe fidelități rusești
Nimic comercial, așadar, în politica gazelor Rusiei față de consumatorii europeni și față de Moldova, totul e politic și geopolitic. Gaze pe fidelități. „Dacă vreți gaz mai ieftin, anulați sancțiunile, spune Moscova. Nu-i mai dați arme lui Zelenski, lăsați-ne să ne ducem la bun sfârșit operațiunea de denazificare în Ucraina. Dacă nu, veți îngheța la iarnă.”
Occidentul rezistă la șantaj – va economisi, va căuta surse alternative. Mult mai vulnerabilă, Moldova refuză și ea să pupe poala Țarului contra gaze mai ieftine. „Ceea ce a lipsit în 30 de ani în relația cu Rusia a fost un pic de demnitate”, spune prim-ministra Natalia Gavriliță, după ce și președinta Maia Sandu afirmase că refuză să sacrifice interesele pe termen lung ale țării de dragul unor bonusuri economice rusești. „Noi nu ne vom mânji cu sângele ucrainenilor contra unor gaze mai ieftine”, spune un alt oficial, Mihai Popșoi, vicepreședintele Parlamentului.
De cealaltă parte, opoziția pro-rusă a sesizat oportunitatea politică și insistă pe negocieri: „Să meargă Sandu sau Gavriliță la Moscova, să lase mândria deoparte, să nu mai asculte de „stăpânii” lor din Occident, să discute personal cu domnul Putin”. Fugarul Șor, condamnat în primă instanță la 7 ani de închisoare în dosarul fraudei bancare, nu ratează nicio ocazie de a se da „salvatorul moldovenilor”, pe care tot el i-a furat de i-a rupt, și declară că va solicita Rusiei, „partenerul nostru strategic”, prețuri mai mici la gaz, „dacă guvernării nu-i pasă de oameni”.
Găgăuzii, la rândul lor, ar vrea să discute direct cu Moscova niște prețuri preferențiale – i-au fost mereu fideli, de ce să sufere din cauza „rusofobiei” actualei puteri de la Chișinău?
Nu se pune nicio clipă problema solidarității, asta e șocant. Nu există o unitate în cuget și simțiri în Moldova, care să asigure o rezistență în fața presiunilor rusești, ca în Țările Baltice sau cum o manifestă, azi, ucrainenii care își forjează națiunea sub tirul bombelor rusești.
Țevile care subjugă Moldova
Guvernarea promite sa facă tot ce depinde de ea pentru a ușura povara scumpirilor: compensații pe timp de iarnă, măriri de salarii în sectorul public, ajutoare pentru pensionarii cu venituri mici, tot lor li se vor vinde și lemne la preț scăzut, fixat de stat. Se va cumpăra păcură, gaze pe piața internațională (unde însă prețurile sunt foarte mari), se anunță investiții în „energia verde”, vor fi subvenționați cetățenii care vor dori să-și instaleze panouri fotovoltaice, doar că toate acestea necesită timp și, dacă se poate, evoluții pozitive în proximitatea noastră, în Ucraina.
Gazificarea localităților, mari și mici, a fost cândva un proiect orgolios, o miză propagandistică pentru puterea sovietică, în anii ‘70-‘80. Se bucurau și moldovenii că nu vor mai face focul cu „tizâc” (ca în proza lui Ion Druță), că vor trăi ca la oraș. Acum se vede bine că țevile galbene, care le trec, peste gard, din ogradă în ogradă, sunt niște lanțuri pe grumazul lor.
