Președinta țării, Maia Sandu, a efectuat astăzi, 18 octombrie, o vizită de lucru în orașelul Ialoveni și în satul Suruceni din același raion, unde s-a întâlnit cu un grup de cetățeni. Potrivit șefei statului, acești și-au împărtășit îngrijorările referitoare la situația economică și energetică în care ne-am pomenit din cauza războiului Rusiei în Ucraina.
„Le-am spus că facem totul ca să menținem pacea în țară și să trecem cu bine peste iarna care vine. Lucrăm pentru a ne consolida independența energetică, inclusiv prin folosirea resurselor regenerabile. Le-am explicat micilor antreprenori, angajaților din educație și cultură, vârstnicilor cu care m-am întâlnit despre programele de susținere a populației, prin ajutoarele sociale sau diverse tipuri de compensații oferite de Guvern”, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.
Totodată, Maia Sandu le-a vorbit și despre sprijinul financiar oferit micilor întreprinzători din țara noastră.
„Am subliniat că ne dorim cât mai multe afaceri de succes în Republica Moldova, dezvoltarea economică fiind singura noastră cale să scăpăm de sărăcie. Am vorbit despre proiectele de modernizare a localităților, susținute prin Programul național „Satul European”, de care se bucură și oamenii din aceste două localități. Astfel, la Ialoveni, oamenii vor avea servicii de sanitație de calitate, iar la Suruceni va fi reconstruită capital Casa de cultură”.