Prim-ministra Natalia Gavrilița a avut o întâlnire cu un grup de eurodeputați din cadrul Partidului Popular European (PPE), în frunte cu Siegfried Mureșan, vicepreședinte al Grupului PPE și copreședinte al Comitetului Parlamentar de Asociere UE – Moldova.
Premierul R. Moldova a discutat despre eforturile Guvernului de a stabiliza economia, concomitent cu realizarea unor reforme structurale, care să apropie Republica Moldova de Uniunea Europeană, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.
De asemenea, a fost trecut în revistă prioritățile imediate și cele pe termen mediu și lung. Natlalia Gavrilița a ascultat opinia eurodeputaților în legătură cu evoluțiile din regiune.
Alte subiecte abordate au fost asistența financiară primită de la Uniunea Europeană, oportunitățile în cadrul reuniunii Comunității Politice Europene, dar și acțiunile în relația bilaterală, precum reducerea tarifelor de roaming, interconectarea energetică și altele.
Eurodeputații au subliniat că oficialitățile moldovene sunt așteptate de fiecare dată la Bruxelles, pentru a intensifica discuțiile privind integrarea europeană a Republicii Moldova.
„Am mulțumit eurodeputaților în numele meu personal și al oamenilor din țara noastră pentru susținerea oferită Republicii Moldova”, a precizat Natalia Gavrilița într-o postare pe Facebook.