Ex-deputatul român Cristian Rizea a fost denunțat pentru escrocherie.
O cerere în acest sens a fost depusă de către Vladimir Dachi, președintele partidului NOI, la organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Centru.
Informația a fost confirmată pentru Știri.md de către procurorul de cuvânt al Procuraturii Generale, Mariana Cherpec.
“În privința cetățeanului Cristian Mihai Rizea a fost depusă o plângere de către cetățeanul Vladimir Dachi la organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Centru.
Sesizarea dată a fost examinată în cadrul unui proces penal, prin prisma pretinselor acțiuni de escrocherie.
La moment, materialele procesului penal enunțat au parvenit la Procuratura mun. Chișinău, oficiul Centru, cu propunerea de a nu porni urmărirea penală, din lipsa elementelor constitutive ale unei componente de infracțiune.
Prin urmare, procurorii urmează să se expună pe marginea acestei propuneri a organului de urmărire penală de refuz în pornirea unui dosar penal.
Precizăm că, în speță e vorba de un proces penal și nu de un dosar penal, pentru a nu admite anumite confuzii și a induce opinia publică în eroare”, a declarat Cherpec.
Cristian Mihai Rizea a fost lipsit la finele anului 2021 de dreptul de a avea statut de refugiat pe teritoriul Republicii Moldova. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Chişinău, care a mai respins şi solicitarea lui Rizea privind suspendarea decretului prezidenţial din 2020 prin care i-a fost retrasă cetăţenia Republicii Moldova.
Fostul deputat român Cristian Rizea s-a refugiat la Chişinău în 2017, cu o lună înainte de a fi condamnat în prima instanţă la patru ani şi opt luni de închisoare pentru acţiuni de corupţie.
Rizea a devenit cunoscut publicului larg din Republica Moldova în primăvara lui 2021, când s-a lansat în politică cu formaţiunea NOI. Ulterior, el a început să înregistreze video şi să distribuie pe reţelele de socializare aşa-zisele „dezvăluiri”, în urma cărora a fost denunţat de mai multe ori pentru defăimare.
Fostul deputat român are pe rol la Judecătoria Chişinău cel puţin 20 de dosare. În cele mai multe dintre acestea, Rizea este reclamat pentru lezarea cinstei, onoarei şi reputaţiei profesionale.
Cristian Rizea a fost atacat în instanţă de către jurnalistele Mariana Raţă şi Angela Gonţa, precum şi de către instituţia media în care lucrează acestea, oamenii de afaceri Nicolae Ciornîi şi Vasile Chirtoca, fostul şef al Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, deputatul socialist Vlad Batrîncea, fiul generalului Vladimir Botnari, Ilie Botnari, interpreta Olia Tira, mai mulţi agenţi economici şi avocaţi. Reclamanţii au solicitat în instanţă ca Rizea să dezmintă afirmaţiile lansate în public şi să le achite prejudicii morale.
Totodată, pe masa judecătorilor de instrucţie din Chişinău se află mai multe dosare contravenţionale, pornite de Poliţie pe numele lui Rizea pentru defăimare.
Cristian Rizea a fost subiectul unei anchete a Centrului de Investigaţii Jurnalistice din Moldova despre cum şi-a procurat un imobil de lux într-un cartier select din Chişinău. Într-un interviu realizat în cadrul anchetei, Rizea a declarat că a obţinut cetăţenia moldovenească datorită faptului că bunica sa este originară din satul Congaz, raionul Comrat.