Facebook a permis oligarhului moldovean exilat Ilan Șor, care are legături cu Kremlinul, să difuzeze reclame care îndeamnă la proteste și revolte împotriva guvernului prooccidental, chiar dacă el și partidul său politic se aflau pe listele de sancțiuni ale SUA, relatează agenția Associated Press.
Anunțurile în care apărea politicianul de opoziție Ilan Șor au fost în cele din urmă eliminate de Facebook, dar nu înainte de a fi fost văzute de milioane de ori în Moldova, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.
Căutând să exploateze furia provocată de inflație și de creșterea prețurilor la combustibil, postările plătite ale partidului politic al lui Șor au vizat executivul președintei prooccidentale Maia Sandu, care la începutul acestei săptămâni a detaliat ceea ce ea a declarat a fi un complot rusesc pentru a-i răsturna guvernul cu ajutorul unor sabotori externi.
„Încercările de destabilizare sunt o realitate și pentru instituțiile noastre reprezintă o adevărată provocare”, a declarat Maia Sandu joi, în timp ce a depus jurământul un nou guvern condus de premierul prooccidental Dorin Recean, fostul său consilier pe probleme de apărare și securitate.
Anunțurile dezvăluie modul în care Rusia și aliații săi au exploatat lacunele platformelor de socializare – precum Facebook, multe dintre ele operate de companii americane – pentru a răspândi propagandă și dezinformare care utilizează ca armă insecuritatea economică și socială în încercarea de a submina guvernele din Europa de Est.
Republica Moldova se învecinează cu Ucraina, iar regiunea separatistă prorusă Transnistria este interpusă între cele două țări.