Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a avut astăzi o întrevedere cu vicepreședintele Comisiei Europene, înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borell.
Potrivit Biroului politici de reintegrare, în cadrul discuției a fost făcută o evaluare a situației curente din Republica Moldova și din regiune, un loc prioritar fiind acordat problematicii transnistrene și celei de securitate, transmite Știri.md cu referire la deschide.md.
Oleg Serebrian a mulțumit Uniunii Europene pentru sprijinul esențial și constant acordat Republicii Moldova, inclusiv în procesul de reintegrare a Republicii Moldova, precum și în gestionarea problemei refugiaților ucraineni.
„Statutul de țară candidată pentru aderare la UE modifică și valențele dosarului transnistrean, solicită abordări noi ale acestuia. Chișinăul vede cele două procese – integrarea europeană și reintegrarea țării – drept două priorități naționale”, a subliniat vicepremierul.
La rândul său, vicepreședintele Comisiei Europene a reiterat disponibilitatea UE de a sprijini în continuare politic și economic Republica Moldova în procesul de reintegrare, încurajând, totodată, autoritățile să avanseze pe calea reformelor.