Mii de protestatari sunt aduși în fiecare duminică la Chișinău, pentru a participa la protestele din centrul Capitalei, organizate de Partidul Șor. Aproape de orele amiezii, principalele trasee naționale sunt împânzite de microbuze și autobuze cu destinația Chișinău. Ulterior, spre seară, după ora 17:00, pe aceleași trasee, aceleași mijloace de transport fac cale întoarsă.
Pentru a verifica cum funcționează mașinăria prin care „protestatarii în chirie” sunt transportați, Ziarul de Gardă a contactat mai mulți șoferi, despre care se cunoaște că transportă oamenii la proteste. În discuție, jurnaliștii s-au prezentat drept reprezentanți ai Partidului Șor, care au scopul de a afla dacă această colaborare „duminicală”, dintre ei și partid, funcționează, transmite Știri.md.
Unul dintre transportatori, care are două transporturi, a declarat că de la Horești până la Chișinău cere 2.500 de lei. Totodată, un administrator al firmei „Prosper Trans” SRL a fost mai vorbăreț și s-a arătat foarte mulțumit de colaborarea cu Partidul Șor.
„Nu a fost niciun „kidos” (cuvânt vulgar în rusă – „țeapă”). Totul merge bine”, susține un alt transportator, care nu a dorit să ne ofere detalii despre sume.
Oamenii din domeniul transportului de pasageri cu care ZdG a discutat confirmă declarațiile reprezentantului firmei „Prosper Trans” SRL. Aceștia au spus că, de când sunt organizate proteste, pentru transportarea oamenilor, reprezentanții Partidului Șor plătesc un preț per kilometru de trei ori mai mare decât cel de piață.
În cele mai multe cazuri, de transportul care duce și aduce oamenii la proteste se ocupă consilierii raionali și locali sau primarii și reprezentanții Partidului Șor din regiuni.
Un șofer a acceptat, sub protecția anonimatului, să povestească cum funcționează schema prin care sunt transportați oamenii la proteste pentru ca, aparent, totul să fie legal, iar șoferii să nu fie amendați de Poliție. El a declarat că se face un contract, se achită, se eliberează actele financiare, se stabilește ora și data exactă când se efectuează cursa.
La protestele Partidului Șor oamenii ajung și cu taxiul. Conform sursei citate, un șofer de taxi dintr-un sat din raionul Orhei a recunoscut că duminica trecută a transportat „protestatari”. Bărbatul susține că a transportat „clienți” cu care „colaborează de mult timp” și că a fost plătit de ei cu sume apropiate unei curse de taxi.
Cel mai mult costă un autocar. Potrivit sursei citate, reprezentanții Partidului Șor plătesc sume de peste 20 de mii de lei pentru ca un autocar să transporte protestatarii la Chișinău din orașe mai îndepărtate de Capitală, iar de cele mai multe ori, banii sunt dați cash, fără a fi eliberate bonuri fiscale.
Vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Pavel Postica, a subliniat că Partidul Șor este obligat să declare toate cheltuielile legate de transportul organizat al protestatarilor care vin la manifestațiile pe care le organizează, chiar dacă nu au fost semnate contracte directe între transportatori și formațiunea politică.