Membrii Comisiei Unificate de Control s-au întrunit azi la Bender pentru a examinat trei rapoarte săptămânale ale Comandamentului Militar Întrunit.
În toate rapoartele observatorii militari au reflectat prezența posturilor instalate unilateral de Tiraspol în Zona de Securitate începând cu 26 aprilie curent, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.
În cadrul ședinței nu s-a ajuns la un numitor, astfel nu a fost luată nici-o decizie în acest sens, urmând ca comisia să reia discuțiile peste o săptămână.
„Au urmat dezbateri asupra acestor acțiuni provocatoare ale structurilor transnistrene, iar delegația Republicii Moldova și-a reiterat solicitările privind retragerea necondiționată a acestora din perimetrul de responsabilitate a Forțelor Mixte de Menținere a Păcii”, anunță delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control.
Poziția Chișinăului cu privire la subiectul în cauză este fermă și derivă din prevederile Acordului din 21 iulie 1992 și celorlalte acte ale operațiunii de menținere a păcii de pe râul Nistru.