Duminică, 29 ianuarie, a avut loc Congresul de constituire a Partidului Național Moldovenesc (PNM).
La ședință au participat 110 delegați ai organizațiilor teritoriale recent create, care au susținut subiectele propuse în ordinea de zi, prin aprobarea statutului, programului politic și a simbolurilor partidului, transmite Știri.md.
Partidul Național Moldovenesc este un partid politic de orientare conservatoare modernă de centru-dreapta, care militează pentru respectarea drepturilor fundamentale ale omului, inclusiv dreptul fiecărui cetățean la autoidentificare etnică.
În activitatea politică PNM se sprijină pe cinci piloni de bază: educația, familia, bunăstarea, tradiția și credința.
Președinte al PNM a fost ales Dragoș Galbur.
Congresul l-a ales pe Dorin Cimil în calitate de secretar general al Partidului Național Moldovenesc.
Vicepreședinții formațiunii au fost desemnați Sergiu Burlacu, Tatiana Codreanu și Mihai Burciu.
În cadrul lucrărilor au fost alese și cele două comisii ale formațiunii. Comisia de etică și arbitraj și Comisia de cenzori, ambele coordonate de câte trei membri votați la Congres.
Printre invitații de onoare ai Congresului de constituire a Partidului Național Moldovenesc s-a numărat dl Ion Mărgineanu, deputat în Primul Parlament și semnatarul Declarației de Independență a Republicii Moldova.